EVOLUŢII PARALELE: TELEGRAFIA şi RADIOUL (II)

Progrese realizate în perioada interbelică

Emulaţia mişcării radiofonice a continuat în ritm alert după sfârşitul primei conflagraţii mondiale, determinată pe de o parte, de progresele realizate în domeniul tehnologiei şi construcţiei de aparate de radio, a componentelor active şi pasive utilizate, şi pe de altă parte de dorinţa unanimă de generalizare a radioului şi în ţara noastră.

Oameni de ştiinţă şi cultură, ingineri şi specialişti tehnici au reliefat şi susţinut în diferitele publicaţii ale vremii necesitatea introducerii radiofoniei în România, lucru cu atât mai stringent cu cât în alte ţări din Europa radiofonia fusese legiferată încă înainte de 1919. La acest lucru s-a adăugat şi o mică susţinere din partea politicienilor vremii, care prin acţiunile lor vedeau în radio un important mijloc de propagandă.

Presa vremii menţiona despre faptul că ’’miile de amatori de radio încep să aibă cuvântul lor’’, aspect ce scotea în evidenţă entuziasmul ce a cuprins masele.

Rolul deosebit de important l-au avut şi revistele de specialitate ’’Radiofonia’’ şi ’’Radio-Român’’ care prin periodicele apărute au pus la îndemâna cititorilor pasionaţi numeroase scheme tehnice de construire a receptoarelor, sfaturi practice, articole şi documentare radio. Urmare a acestui fapt, radiofoniştii ’’cu entuziasm ce nu dezminte frumuseţea cauzei, au luat-o înaintea autorităţilor cu realizări care adesea întreceau aşteptările’’.

În perioada interbelică evoluţia telegrafiei şi, cu precădere a radioului s-a materializat pe mai multe planuri. Consider că aceste evoluţii în paralel s-au desfăşurat pe următoarele planuri: organizaţional, legislativ, militar, tehnic şi cultural–ştiinţific.

În articolul de faţă mi-am propus să evidenţiez principalele aspecte în evoluţia paralelă a telegrafiei şi radioului în plan organizaţional.

Radiofonia a evoluat în ţara noastră destul de anevoios, datorită unui ritm încetinit, mai ales în plan legislativ. Nu a existat un consens unanim în rândul politicienilor, sau a fost destul de restrâns, mai multă perseverenţă manifestând masele largi de amatori de radio, care prin activităţile lor realizau, în timp scurt, legături radio cu alţi amatori din străinătate sau recepţii radiofonice. Prin acţiunile lor radiofoniştii erau la curent cu ultimele noutăţi în domeniu, corespondau şi făceau schimb de experienţă cu alţi colegi de peste hotare.

Datorită acestei emulaţii creatoare şi interesului manifestat pentru radio, s-a reuşit ca prin strădania mai multor pionieri ai radioului să ia fiinţă ’’Asociaţia Prietenii Radiofoniei’’ în luna martie a anului 1925. Se cuvine a menţiona aici câţiva din pionierii radiofoniei româneşti: Prof. Dragomir HURMUZESCU, ing. Emil PETRAŞCU, ing. Mihai KONTESCHWELLER, ing. Ion CONSTANTINESCU, ing. Nicolae LUPAŞ şi alţii.

În plan organizaţional este important a semnala şi desfăşurarea Adunării Generale a Amatorilor de Radiofonie la 08.11.1925 care a stabilit, în premieră, orientarea activităţilor de viitor şi dezvoltarea radiofoniei româneşti.

Tot în plan organizaţional este demn de remarcat efortul şi stăruinţa radiofoniştilor de a fi organizat în luna noiembrie a anului 1925 prima expoziţie T.F.F. din România care s-a bucurat de un real succes la acea vreme.

Interesul crescând pentru construcţia de aparate radio şi efectuarea de legături telegrafice de amator a stârnit şi mai mult dorinţa de înfiinţare a unui organism care să reprezinte interesul tehnic şi aplicativ al acestuia. În acest context un moment important l-a constituit înfiinţarea la 18.03.1926 a ’’Asociaţiei Radio Craiova’’, punându-se astfel bazele radioamatorismului din ţara noastră. Câteva luni mai târziu, la 13.06.1926 s-a desfăşurat la Bucureşti primul ’’Congres al Radiofoniştilor Români’’ iniţiat de prof. Dragomir HURMUZESCU şi ing. Emil PETRAŞCU.

În vederea utilizării eficiente şi raţionale a spectrului radio, în special cel de 200-600m şi armonizarea cu celelalte societăţi de radiodifuziune din lume, pe plan organizaţional este relevantă desfăşurarea Congresului al III-lea al Uniunii Internaţionale de Radiofonie din martie 1926, organizat la sediul Societăţii Naţiunilor Unite din Geneva. Importanţa acestui congres rezidă şi din faptul că a stabilit modalitatea de funcţionare a staţiilor de radiodifuziune româneşti pe lungimile de undă de 205,5m, 236,5m şi 461,5m. Rapiditatea cu care s-au întreprins măsurile specifice de legalizare a funcţionării radiofoniei la noi în ţară a fost marcată de înfiinţarea la 27.12.1927 a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, înregistrată oficial la tribunal în luna martie 1928.

Cu toate că Societatea de Difuziune Radiotelefonică s-a înfiinţat cu greutate, mai ales din cauze legislative şi neimplicarea statului, la care s-a adăugat şi un anume regim restrictiv şi iraţional în ’’liberarea autorizaţiilor pentru instalarea posturilor de recepţie’’, totuşi s-a reuşit începerea construirii postului de radio de la Băneasa dotat cu aparate construite de firma ’’Marconi Wireless Telegraph Company Ltd.’’ din Anglia.

Este important a menţiona, pe plan organizaţional, desfăşurarea primei Adunări Generale a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică în luna ianuarie 1928 când s-a constituit şi consiliul de conducere a societăţii, având ca director pe George Vasile CÂRNU-MUNTEANU şi alţi colaboratori.

Se poate aprecia că din acest moment RADIOUL a învins toate barierele putând pătrunde până în ’’coliba cea mai răzleaţă a săteanului’’.

Creşterea nivelului de instruire în domeniul radioului şi amplificarea mişcării de amatori radio au constituit elemente esenţiale ale desfăşurării primului Congres al Amatorilor de Emisie din România, desfăşurat la 01.10.1933, manifestare ţinută sub emblema ’’Reţeaua de Emiţători Români’’. În acest context, pe plan organizaţional s-a impus cu necesitate legiferarea activităţii de radioamatori în ţara noastră, având ca model legislaţia existentă la acea vreme în alte ţări din Europa. În organizarea şi desfăşurarea acestui congres şi-au adus un aport incontestabil: Dr. Alexandru SAVOPOL, ing. Emil PETRAŞCU, ing. Paul POPESCU-MĂLĂEŞTI, ing. I.C. FLOREA, ing. Cezar BRĂTESCU, ing. Barbu DUMITRESCU şi mulţi alţii.

Interesul pentru radiofonie, telegrafie fără fir şi în general pentru experimentări era destul de ridicat, atât în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cât şi particular, foarte mulţi amatori realizând diverse construcţii radio, experimente hertziene, participarea la cursuri radio etc.

Dezvoltarea mişcării radioamatoriceşti a punctat în evoluţia sa şi desfăşurarea la Bucureşti a celui de-al doilea Congres al Amatorilor de Emisie în 23.12.1934. Punând bazele dezvoltării ulterioare şi legiferării radioamatorismului din ţara noastră, acest forum al amatorilor de emisie a creat condiţiile înfiinţării, doi ani mai târziu, a forumului reprezentativ al radioamatorilor şi legalizarea acestuia.

Sub egida Societăţii Generale a Radioamatorilor, organism recunoscut, dar, nelegiferat încă, a avut loc Congresul General al Radiofoniei la 17.02.1935. Au fost abordate probleme diverse, specifice radioamatorismului în creştere, dar, cel mai important punct l-a constituit ’’chestiunea autorizaţiilor de emisie’’. Acest fapt se datora ignoranţei manifestate de către Siguranţa Statului care nu era interesată a autoriza zecile de mii de amatori emiţători dornici de reglementarea legală a activităţii lor. Măsurile, uneori coercitive, luate împotriva amatorilor de emisie radio au făcut ca mulţi să lucreze clandestin, această îndeletnicire fiind considerată subversivă, iar delicvenţilor li se întocmeau fişe de urmărire şi, chiar confiscarea aparaturii. Se cerea astfel, încă o dată, dreptul la comunicare şi reglementarea emisiunilor de amatori pe unde scurte.

În condiţiile date, entuziasmul amatorilor a crescut şi mai mult, forţând organele puterii de la acea vreme să ia în considerare această stare de fapt. Astfel fiind situaţia, amatorii de emisie s-au reunit în primăvara anului următor, iar, la 01.03.1936 a avut loc Congresul Extraordinar al Radioamatorilor Emiţători din România.

În urma dezbaterilor avute, a problemelor care frământau miile de amatori din întreaga ţară şi dorinţei de afirmare pe plan extern, Congresul a hotărât înfiinţarea Asociaţiei Amatorilor Români de Unde Scurte (AARUS), primul organism reprezentativ, legal constituit, al tuturor radioamatorilor români. La acest moment au fost stabilite modalităţile de constituire a filialelor asociaţiei, pe regiuni şi oraşe, se pun bazele organizări noului sport ce avea să revoluţioneze lumea: radioamatorismul. A început o activitate de organizare pe staţii colective de radioamatori, sunt transmise regulat emisiuni de QTC cu noutăţi, apar publicaţii periodice despre radio şi radioamatorism, se organizează primele concursuri în eter. Într-un cuvânt a început o nouă eră în promovarea radioamatorismului românesc !

Pe plan organizaţional merită arătat şi faptul că prima Adunare Generală a Asociaţiei Amatorilor Români de Unde Scurte (AARUS) s-a desfăşurat pe data de 31.01.1937, asociaţie care cuprindea la acea dată 72 de membri şi un comitet de conducere. Subliniem rolul deosebit avut în organizarea şi aşezarea pe principii noi a radioamatorismului românesc a celor mai iluştri radioamatori: Alexandru SAVOPOL, Ion NICULESCU, Gheorghe ANDRIESCU, Victor CANTUNIARI, Paul CIOCOŞ, Anastase TRENTEA, Ştefan RUSU, Liviu MACOVEANU, Gheorghe ENESCU, Florian DINESCU, Septimiu TRIFU şi mulţi alţii.

Un an mai târziu, pe 10.01.1938 se împlinea marele vis al radioamatorilor români: recunoaşterea de către International Amateur Radio Union (IARU) a legalităţii asociaţiei nou înfiinţate şi deschiderea relaţiilor organizaţionale cu aceasta.

Activitatea radioamatorilor români a continuat şi în perioada următoare să se îmbunătăţească considerabil fiind întreruptă, temporar, odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial.

(va urma)