EVOLUŢII PARALELE: TELEGRAFIA şi RADIOUL (I)

Dezvoltarea impetuoasă a descoperirilor tehnice de la finele secolului XIX au marcat începutul unui nou secol de cercetări asidue şi descoperiri epocale pentru întreaga omenire.

În acest context, pe palierul descoperirilor în domeniul comunicaţiilor, descoperirea radioului a însemnat un nou mod, unic în felul său, de a contribui la depăşirea graniţelor cunoaşterii şi, implicit dezvoltarea societăţii, în ansamblul ei.

Până la apariţia radioului, ca fenomen şi mod de comunicare, telegrafia a constituit încă de la începuturi, un mijloc eficient de a asigura transmiterea informaţiei la distanţă. În primi ani de evoluţie, transmiterile prin radio s-au numit telegrafie sau telefonie fără fir, expresii care nu au rezistat în timp, şi care, ulterior, au fost înlocuite cu termenul generic radio.

În articolul de faţă nu mi-am propus a face o incursiune în istoria telegrafiei, însă aş vrea să subliniez faptul că, atât radioul cât şi telegrafia, au evoluat împreună, cu particularităţi şi în momente dificile ale progresului ştiinţei şi tehnicii, devenind în secolul XX domeniile principale ale comunicaţiilor.

Dacă într-o primă etapă, telegrafia a continuat să se perfecţioneze din punct de vedere tehnic, având ca destinatar transmiterea informaţiei către un număr mai redus de persoane, apariţia şi dezvoltarea ulterioară a radioului, a contribuit în principal, la educarea unui număr larg de auditori, devenind un fenomen de masă.

Începuturile radioului s-au cristalizat în urma studierii fenomenelor fizice, în special electrice, cercetate de pionierii acestei ramuri fascinante: Ampere, Volta, Faraday, Maxwell, Hertz şi alţi predecesori, care prin rezultatele obţinute în urma diferitelor experimentări au pus bazele teoretice şi practice ale fenomenului radio.

Bazându-se pe experimentele şi studiile întreprinse de predecesori, 3 mari personalităţi, consider că au pus bazele radioului: A.S.Popov, cu al său ‚’’înregistrator de furtună’’(1895) şi inventarea antenei, G.MARCONI cel care pune bazele primului sistem practic de emisie şi recepţie a undelor electromagnetice şi N.TESLA iniţiatorul ideii de staţie de radio cu emisiuni (1900) înglobând şi definind noţiunile de emisie şi recepţie. Biografiile şi realizările acestor titani ai radioului sunt mult prea voluminoase pentru a fi prezentate în doar câteva fraze, lăsând la îndemâna cititorilor posibilitatea de a se informa şi documenta cu tot ceea ce au realizat de-a lungul vremii. Oricum, OMENIREA le datorează totul pentru curajul, îndrăzneala, stăruinţa şi perseverenţa de care au dat dovadă în a depăşi graniţele necunoscutului.

Începutul de secol XX găseşte Europa şi America într-o febrilă activitate de cercetare, studii şi experimentări în domeniul radioului, presa vremii relevând paşi importanţi în fabricarea de aparate de radio destinate atât armatei, cât şi maselor largi de cercetători şi oameni de ştiinţă, a pasionaţilor de radiofonie.

Evoluţia din punct de vedere tehnic a radioului a fost în permanenţă ’’linia de ochire’’ a neobosiţilor radiofonişti, care prin eforturile şi tenacitatea lor au demonstrat că radioul este un bun de care trebuie să se bucure toţi indiferent de sex, rasă, religie ori regim politic. Generaţii întregi au văzut în radio un mijloc de culturalizare de masă, în care utilul şi instructivul constituiau un tot unitar.

În ţara noastră radioul şi-a pecetluit debutul la 1 noiembrie 1928, când s-a lansat în eter primul semnal radiofonic.

(va urma)